Arhivă

EARTH HOUR ÎN ROMÂNIA - 27 Martie 2010

Postat de in Info pe 27 Martie, 2010 . 0 Comentariu(i).

earth-hourÎn 2009 România a participat pentru prima oară la campania globală în calitate de ţară oficială Earth Hour, la iniţiativa WWF, organizaţia care coordonează de 4 ani campania globală.

Pe 28 martie, între 20:30 şi 21:30, 2 milioane de români au stins luminile in casele lor, conform datelor furnizate de Dispeceratul Energetic Naţional. În total, 15 oraşe au susţinut şi au promovat campania, în calitate de Oraşe Oficiale Earth Hour. La Bucureşti au stins luminile: Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Teatrul Naţional Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Muzeul Naţional de Artă, Opera Romană, Hotelul Intercontinental şi Magazinul Cocor. În Piaţa Constituţiei, sute de susţinători şi voluntari WWF au format, cu lumânări, numărul 60, simbolul evenimentului. Trupa Sistem a susţinut un concert 100% unplugged, iar Astroclubul Bucureşti le-a arătat bucureştenilor corpuri cereşti a căror vizibilitate este foarte redusă de obicei din cauza poluării luminoase din Capitală. În luna septembrie 2009 campania Earth Hour România a primit distincţia Golden Award for Excellence, în cadrul PR Award.

Zoli Toth, ambasadorul Earth Hour în România te invită să te alături campaniei azi, 27 martie 2010: "Pe 27 martie 2010, la ora 20:30, de Ora Pământului, te invit să fii ecologist la nivel planetar: stinge lumina!”

Cele 22 de oraşe care au confirmat, până acum, participarea la Earth Hour 2010, sunt: Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botoşani, Brăila, Buftea, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Mizil, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timişoara, Bucureşti.

Mai multe detalii despre campania Earth Hour România puteţi citi pe site-ul www.earth-hour.ro.
Ultima Actualizare: 27 Martie, 2010

Comentarii

Lasa un comentariu

Lasa un răspuns

* Numele tău:
* E-mail: (Confidenţial)
   Website: (Site url cu http://)
* Comentariu:
Introduceţi codul din imagine:

© Biosens 2024. Toate drepturile rezervate.
Web Design Webmindcreator Studios