Arhivă

Fii responsabil. Fii organic. Şi obişnuieşte-i şi pe cei mici.

Postat de in Alimentatie sanatoasa pe 01 Iunie, 2009 . 1 Comentariu(i).

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Washington au descoperit, atunci când au comparat nivelul de reziduuri de pesticide din urina copiilor de la un grup de preşcolari care au consumat doar produse organice cu cel al unui grup în care s-au consumat doar produse convenţionale, timp de 24 de h,  că la grupul din urmă nivelul a fost de 9 ori mai ridicat decât la grupul de copii hrăniţi organic. Mai îngrijorător a fost faptul că la grupul convenţional nivelurile de pesticide au depăşit cu mult limitele impuse de Agenţia de Pretecţie a Mediului (EPA). Pe de altă parte, nivelurile înregistrate la grupul organic au fost în conformitate cu limitele impuse de EPA.

Oferindu-le copiilor tăi produse alimentare cât mai puţin prelucrate, vei contribui la ceea ce reprezintă temelia învăţării obiceiurilor alimentare sănătoase pentru întreaga viaţă. Copiii îşi dezvoltă preferinţele în materie de gusturi începând încă din uter, iar perioada dinainte de împlinirea a doi ani de viaţă este critică. Expunerea la arome proaspete de la o vârstă foarte fragedă îi va ajuta să îşi dezvolte gustul pentru acest tip de alimente. Iar mai târziu, aceasta poate fi principala diferenţă în alegerea unui măr în locul unei pungi cu chipsuri sau a unui suc ecologic în locul unuia convenţional.

Acceptă provocarea de a include mai multe produse alimentare ecologice în meniul zilnic, al tău şi al familiei tale. Îţi vei ajuta astfel fiecare membru al familiei prin reducerea expunerii la substanţe chimice în timp ce copiii îşi dezvoltă gustul pentru produsele sănătoase. Şi cine ştie? S-ar putea să descoperi şi alte beneficii – mai multă energie şi vitalitate, mai multă plăcere pentru bucatele pe care le pregăteşti. Un cadou pe care îl poţi oferi în fiecare zi.

[gallery link="file"]

Echipa Biosens urează tuturor copiilor La Mulţi Ani! de Ziua Copilului.

Ultima Actualizare: 01 Iunie, 2009

1 Comentariu(i)

Lasa un comentariu

Lasa un răspuns

* Numele tău:
* E-mail: (Confidenţial)
   Website: (Site url cu http://)
* Comentariu:
Introduceţi codul din imagine:

© Biosens 2024. Toate drepturile rezervate.
Web Design Webmindcreator Studios